Prețul biletelor de tren ar putea să crească din 2023. Anunțul directorului general al CFR Călători

Prețul biletelor de tren ar putea să crească din 2023. Anunțul directorului general al CFR Călători
Tren CFR Călători / Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 04/10/2022, 21:05
Actualizat: 04/10/2022, 21:19

Prețurile biletelor de tren ar putea să crească, începând din 2023, dacă inflația va crește foarte mult și în funcție de subvenția pe care o va primi CFR Călători în bugetul viitor, a spus directorul general al companiei, Traian Preoteasa, la audierile din comisia de specialitate a Camerei Deputaților.

„În legislaţie se spune că majorarea preţurilor este impusă de rata de inflaţie. După cum vedeţi, rata de inflaţie, am citit astăzi declaraţia domnului profesor Păun, e posibil să ajungă la sfârşitul anului la 20%. Vom analiza la sfârşitul anului pe bugetul viitor, depinde de nivelul subvenţiei, şi dacă intrăm tot aşa într-o situaţie cu preţuri necontrolate este posibil să luăm în analiză creşterea”, a declarat, marți, directorul general al CFR Călători, potrivit Agerpres.

Traian Preoteasa a fost întrebat dacă eventuala majorare a prețurilor este o decizie tehnică sau ultimul cuvânt este cel al ministrului Transporturilor.

„Este o decizie tehnică cuplată cu o decizie politică, dat fiind că majorarea tarifelor se face prin ordin de ministru, ministrul fiind om politic”, a răspuns oficialul.

Directorul general al CFR Călători susține că, la sfârșitul anului, compania nu va înregistra arierate, dar va exista o pierdere financiară preliminată de 600 de milioane de lei, din cauza preţurilor la energie electrică și combustibil.

„Noi avem un buget preliminat cu 600 de milioane de lei pierderi tocmai din acest calcul al energiei electrice şi al combustibilului. Se fac rectificări bugetare, s-a făcut prima capitalizare la rectificarea de anul acesta în jur de 260 de milioane. Va fi o rectificare probabil şi în noiembrie şi de aici probabil că vom găsi diferenţa de bani. Am cerut prima dată la rectificare 400 de milioane de lei şi mi s-au dat 260. Vom cere spre sfârşitul anului în jur de 150 – 200 de milioane. Am spus în sală că mai mult ca sigur anul acesta va fi închis cu arierate zero, ceea ce înseamnă că nu vom avea datorii scadente. Asta nu înseamnă că exerciţiul financiar va fi pe zero sau pozitiv, din cauza faptului că această capitalizare nu intră în venituri, deci nu poate fi contabilizată”, a adăugat Traian Preoteasa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Cum va fi vremea în vacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2024? Prognoza meteo...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Florin Salam, dispariție misterioasă. Puțini mai știu de manelist
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
O gaură neagră „înfometată” se hrănește de 40 de ori mai rapid decât limita teoretică